Dezvoltarea pieţei imobiliare a dus şi la dezvoltarea unor servicii specializate de pregătire a locuintei pentru vânzare. Este un serviciu ce adaugă plus valoare pregătirii spaţiului pentru vizionare şi fotografierea acestuia pentru a face procesul de vânzare cât mai ușor.

În lumea imobiliarelor, acest concept se numeşte „Home Staging” şi susţine că o locuinţă ar trebui aranjată cel puţin la fel de mult ca şi orice alt obiect pe care-l scoţi la vânzare.

Poate chiar mai mult pentru că, în cazul acestor tranzacţii, valoarea financiară este mult mai mare, prin urmare şi interesul tău trebuie să fie pe măsură.

Cine pregătește locuința pentru vânzare?

Surprinzător sau nu, tu, ca agent imobiliar, eşti mult mai calificat decât proprietarul locuinţei să o pregătești pentru vânzare.

Motivul este simplu: ai adunat suficientă experienţă profesională şi ai suficiente vizionări de case în portofoliu ca să ştii cum trebuie să arate o casă vandabilă.

Prin urmare, preluând din experienţele celor mai buni profesionişti imobiliari, am adunat câteva sfaturi care îți pot fi de mare ajutor în pregătirea casei pentru vânzare:

  1. Înlătură elementele personale ale proprietarilor, pentru că nimeni nu-şi doreşte să achiziţioneze o casă care defineşte o altă personalitate şi e încărcată de lucrurile personale ale acestora.Cumpărătorii îşi doresc un spaţiu unde să-şi poată pune ei amprenta artistică sau tehnică.

 

  1. Asigură-te că s-a făcut o curăţenie profesională a casei. Recomandarea profesioniştilor din domeniu este de a apela la serviciile unor firme specializate în curăţenie care să spele toate covoarele şi să pătrundă în unghiurile cele mai ascunse şi care să lase nişte geamuri curate, fără nicio urmă de soluţie sau cârpă de curăţenie. La acest capitol al curăţeniei nu faceţi niciun rabat de la calitate, dacă nu vreţi să regretaţi ulterior.

 

  1. Elimină mirosurile neplăcute. Curăţenia profundă ar trebui să elimine mirosurile neplăcute care pot persista într-o casă, fie din cauza vechimii ei, fie din cauză că a stat nelocuită foarte mult timp.Dacă observi acest gen de miros când intri prima data în casă, obligatoriu trebuie să aeriseşti foarte bine încăperile şi, nu uita, să adaugi diverse odorizante de camera pentru mirosul de prospeţime dorit.Totuşi, pentru ca aceste odorizate să aibă efectul scontat, ele nu ar trebui pulverizate prea aproape de momentul vizionării, ci cu aproximativ o oră înainte.

 

  1. Păstrează simplitatea casei şi elimină orice element extravagant de design care ar putea respinge cumpărătorii.Elementele de décor sunt spectaculoase, dar şi efectul lor poate fi la fel. Ca să elimi acest risc, colaborează cu proprietarii pentru a ajunge la formele simple de design şi aranjament ale casei.În acest caz, mai puţin înseamnă mai mult. Casa ar trebui să fie amenajată minimalist, iar acest lucru impresionează atât la vizionări, cât şi în fotografiile de calitate pe care le vei face.

 

  1. Asigură-te că locuința este luminoasă. O casă cu multă lumină naturală va arăta mai veselă şi mai primitoare pentru cumpărători, aşa că nu neglija acest aspect.

 

  1. Creează zone cu plante în oprice spaţiu al casei care permite acest lucru. Pot fi plante în ghiveci sau flori în vase, contează doar energia lor pozitivă vibrantă.Asigura-te însă că plantele sunt într-o stare buna de sănătate şi că nu s-au uscat din greşeală.

 

  1. Îndepărtează mobilierul masiv din casă care distrage atenţia şi care induce impresia potenţialilor cumpărători că spaţiul casei este înghesuit. Încearcă să faci tu un tur al casei şi să vezi ce obiecte de mobilier sunt nepotrivite sau prea greoaie.

 

  1. În cazul în care casa are curte sau terasă, ai grijă să te ocupi la fel de mult de spațiul exterior pe cât ai facut-o de cel interior.În momentul unei vizite, exteriorul casei este punctul final al turului casei şi ultima impresie poate fi şi cea mai importantă. Apelează la serviciile unui grădinar profesionist dacă deteriorările sunt masive sau dacă nu te pricepi la acest lucru.

 

  1. Angajează-ţi un fotograf profesionist pentru realizarea fotografiilor de cea mai bună calitate a locuinței pe care vrei să o vinzi.Acest detaliu este unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le urmăreşti pentru a vinde o proprietate. Iar această alegere este cu atât mai importantă cu cât piaţa este plină de fotografii de slabă calitate care mai degrabă îndepărtează cumpărătorii decât să-i atragă.

Sper ca toate aceste sfaturi să te ajute să înţelegi că munca de agent imobiliar nu se rezumă la a te întâlni cu clientul, a semna un contract de vânzare-cumpărare şi a pleca apoi fără nicio grijă.

Un rezultat bun în domeniul imobilar înseamnă implicare, interes şi creativitate şi în tot ce înseamnă pregătirea vânzării propriu-zise.

O pregătire bună şi profesionistă, face vânzarea mult mai uşoară, iar pregătirea casei de vânzare implică un asemenea efort. Rezultatele nu vor întârzia însă să apară.

Leave a Reply

Hai să colaborăm!

Noi îți punem la dispoziție proprietățile spre vânzare, iar dacă tu închei tranzacția, 66% din comisionul de listare este al tău.

Inca un pas! Verifica adresa de mail si confirma inscrierea!